Home Contact
Home Blog Prima Gală Superblog în 2021. O călătorie ca un pelerinaj, o sutană ce suduie. Parada emoțiilor

Prima Gală Superblog în 2021. O călătorie ca un pelerinaj, o sutană ce suduie. Parada emoțiilor


Dimineața, Facebook imi reamintea de o postare a mea din 2020. Brene Brown vorbea despre timp ca o resursa prețioasa și ireversibila. Ma intrebam eu așa, in sinea mea, oare timpul il traim - ca parte de viața- sau il consumam?

Da, a trecut timp de la Gala Superblog și uneori sunt zile precum ani și ani precum zile. Cumva amintirea din Facebook mi-a dat un șut in dors sa nu mai consum timp și sa impartașesc din experiența de drum și de la Superblog. Aceasta pentru ca, pentru mine, fiecare calatorie catre o destinație e ca o calatorie prin viața. Cu pildele ei bune sau rele, cu oameni de tot felul, experiențe pana la urma. Și asta inseamna a trai timpul, cel puțin pentru mine. Iar calatoria și Gala Superblog au reprezentat clipe precum zile și zile precum clipe. Au fost o experiența.

Haideți alaturi de mine sa o descoperiți prin ochii mei!

O destinație, o Gala Superblog in 2021 și mai multe palarii. Trasee lungi, lecții adanci

Era vineri dimineața și ne pregateam sa plecam la Cap Aurora. Eu și Georgiana Enache (Alma Parchet) urma sa participam la Gala Superblog unde Alma fusese sponsor. Eu aveam mai multe palarii. Fusesem in juriu alaturi de Georgiana (nu cel mai comod juriu, admitem) și eu eram de cateva ediții partener media publicand comunicarile Claudiei Patrașcu, mama Superblog, pe site-urile din gradina iXpr ( de la iexplore, fostul meu blog, Bucureștii Vechi și Noi… lista e mai lunga, revin asupra ei). Au tot fost Gale despre care am știut, chiar și fizice, dar anul acesta chiar am vrut sa particip și am avut mai multe motive sa iau decizia.

Pentru ca fusesem și in juriu, era primul an in care am urmarit indeaproape efervescența participanților la concurs. Dincolo de comentarii, intrebari, incantare și nemulțumire, descopeream caractere, dorințe, pasiuni și dorințe, stranse intr-o comunitate și, cumva, imi doream sa cunosc oameni dincolo de ecrane, vroiam sa simt conexiunea umana nemediata de Internet. Aceasta cu atat mai mult ca anii 2020 - 2021 au fost anii in care conectivitatea- in mare parte- a insemnat ședințe pe zoom. Eram atat de acrita de intalnirile online incat, de cate ori deschideam Zoom, fredonam din Casa Locco, ”vand fan, ”- ”10 2 10, proba proba...”. :)

https://www.youtube.com/watch?v=b1xnyzm7iQk&t=191s

Așa ca mergeam sa intalnesc oameni și sa ma incarc cu apartenența la o lume vie, dincolo de display-uri și maști anti-ceva.

Traseul catre Gala Superblog - un fel de pelerinaj in spațiu și timp

Eu am ales sa mergem pe la Ostrov, sa traversam cu bacul, mai apoi sa facem niște opriri la Dervent și Peștera Sfantului Andrei. Era un drum luuuung, lung, dar știam acesta deja și era luxul pe care mi-l alegeam. De obicei sunt ca iepurașul din reclama, intr-o continua alergare cu timpul (sau in ciuda lui). Doar in calatorii ce imi permit sa las timpului loc sa se dilate. Am ales aceasta ruta pentru ca, la un moment dat, la Ostrov fiind, am vazut cat contez și am inceput sa ma accept ca sunt faina. Din timp in timp, devin amnezica indepartandu-ma de mine ca prima persoana in viața mea. Și atunci iau pilula de calatorie pe la Ostrov, așa ca un intaritor.

#pozaR8#

Prima manastire, a doua manastire… Și piei ...sutana!

Traversarea cu bacul a fost lina și, ca intotdeauna, o vad ca pe o metafora a vieții. Ai senzația ca stai pe loc. De fapt, tu ”curgi” spre destinație, la fel și timpul, iar sensul este unul singur.

Am unduit pe drumul ce se se lasa printre ținuturi verzi, intre cer și pamant. Uneori compar acea bucata de Dobrogea cu Toscana, dar sunt nedreapta cand gandesc asta. Ținuturile intre Ostrov - Ion Corvin sunt magice. Ele au ADN romanesc, credința romaneasca. Mai mult, simt ca poarta ceva din mine.

Am ajuns la Dervent. Dincolo de manastire ca lacaș architectural și de credința, eu regasesc in lacul acoperit de nuferi de alaturi adevarata semnificație a creației. Acolo m-am relaxat, dar m-am și ”varsat”, fara sa fiu vehementa. In spatele manastirii se ridica un colos de dimensiunea unui hotel. Poate chiar asta era, cine știe?

La manastirea Sfantul Andrei am simțit mult mai multa seninatate. Locul e dumnezeiesc și sfințit de oameni. Solarii lasau sa creasca rod, nu betoane. Cumva, chiar daca nu ar fi fost legat de Sf. Andrei, simt acolo un leagan de creștinatate. E atata emoție intr-un loc incat, fara sa vreau, pe cand urcam in mașina, aveam ochii in lacrimi.

Am mai mers cațiva km. Un indicator maro arata ca undeva pe drumul din dreapta era o atracție, un alt lacaș de cult. Nu am am mai apucat sa citesc, fiindca atunci l-am vazut pe el…



Calugarul care și-a vandut Ferrari? Nehh…

Era pe marginea drumului. Cu barba alba, imbracat in straie de calugar, omul se sprijinea pe un toiag din lemn, un par din lemn ce-mi semana mai mult a coada de matura. Parea sa tot aiba 75- 80 de ani. Barba lunga ii flutura ușor, in timp ce el sta ușor aplecat pe bațul lui. Parea un Trimis al ințelepciunii la rascruce de drumuri, ieșit acolo, sa ne binecuvinteze cale. O fi fost, dar poate in alta lume. :)

Am oprit. Asta pentru ca eram doua in mașina și… pentru ca acea gena de a ajuta era inca activa in mine. Poate, recunosc, era și o speranța ca acest batran ne va impartași din pacea și ințelepciunea lui, pace de care eu aveam atata nevoie.

A fost total pe dos. Nu o sa spun tot, ci etape in care zenul meu era serios zdruncinat de prezența… ”Trimisului”.

Ești curajoasa...

O vede pe Georgiana in fața și ii spune sa se mute in spate ca el vrea sa locul din dreapta șoferului sa iși intinda picioarele. Ma uit la picioarele lui incalțate in niște șlapi albaștri. Erau umflate și pareau grele, grele. Asta nu insemna ca neuronul meu - cel care reacționeaza la aroganța și nedreptate - nu incepuse sa se inflameze la lipsa lui smerenie.

Se urca și iși pune toiagul fix in stanga lui, cum ii era comod. Adica fix pe schimbatorul de viteze. Ii spun sa il mute, daca vrea sa plecam.

- Ești curajoasa, zise Trimisul.

Eu incerc sa imi pastrez calmul. Inca țin neuronul reactiv la aroganța, inflamat dupa faza mutarii Georgianei.

- De ce? Ca va spun sa va mutați toiagul, altfel nici noi, nici dvs. nu ajungem unde trebuie?

- Ești curajoasa ca mi-ai zis.

Pffa, nasoala proba de incredere imi da Trimisul. Sunt curajoasa ca ...ce, altfel imi da una? Tac pe tema asta, dar il intreb unde merge. Se oprea la Cobadin, sa faca niște analize, așa ca aveam niște km de parcurs impreuna. Imi zic in sine, ”nu-s mulți, nici puțini. Poate a fost doar o scapare și cumva ii ignor toanele. ”

O curiozitate ”pioasa” : ”de unde o avea bani?”

Ne depașește o mașina. Trimisul : ”Are BMW. Uite, de unde are bani?” Eu de colo : ”Bravo lui ca a facut bani”.

Pe contrasens, trece un Audi ”Ia uite! Și asta are Audi. De unde au aștia bani?”. In minte imi apare ”bah, am citit despre calugarul care și-a vandut Ferrari, nu despre ala care numara BMW-uri și Audi. ”

Apoi critica o ferma parasita. ”Daca o ceream nu mi-o dadeau.” Apoi critica lipsa de ciobani. Apoi aud… "saracii".

Una, doua, trei… x critici. La un moment dat nu ma mai rabd și ii spun ca ”pentru un credincios criticați cam mult.” Un scurt schimb de replici in care ii spun raspicat, spre taios poate, ca eu nu il vad pe Dumnezeu ca ar judeca sau pedepsi, de ce o face el? Dupa alt schimb de replici despre iubire-frica, urmeaza apoi același ”ești curajoasa.” Ma gandeam ca tot repeta surpins. Oare cum or fi tacut malc alți binevoitori la autostopul lui?

Ma ia la proba de cunoștințe generale. Recita senzațional din Eminescu și, trebuie sa admit ca, la al doilea pasaj citat am recunoscut amprenta romantic eminesciana, dar nu recunoșteam și ce poem ar fi. Intr-un orgoliu cat casa, ”Trimisul” tot incerca sa ma rușineze. Și intr-o stare care creștea in furie, ma incapațanam sa nu ma rușinez. Și, de fapt, acesta a fost cuvantul lui cand i-am spus ca nu știu toate manastirile Dobrogei, ca nu am de ce sa le invaț și niciun interes.

”Cum de ce? Ca te faci de rușine, ca rade lumea de tine.” - replica Trimisul.

Pfaa. Profesore! Mai ușor cu caii la galop! Cum ma fac de rușine?

Va dați seama ca nu am tacut, iar neuronul intolerant la aroganța lui de kko se inflama la fiecare cuvant. Au urmat și niște replici pe tema ”saracii”, a ”ogoarelor ” nemuncite (și chiar treceam pe langa campuri lucrate, cu grane) și tot așa.

Incepusem sa ma intreb daca nu eram la camera ascunsa.

Cand puterea exemplului se lasa cu dureri de picioare... oare fiindca nu avea bașcheți?

Coafura rezista, vorba reclamei. Pana nu a mai rezistat. :))

Incrancenare și victimizarea mi-au intins nervii pe cand am ajuns intr-un sat, comuna, nici nu mai știu ce era. Oamenii scosesera tomberoanele la poarta, probabil era ziua de ridicat gunoiul. Pe langa tomberoane erau adunate și PET-uri. Cred ca sutana aceea il facea sa vada pe negativ, negru - alb, așa ca iar comenteaza ”Ce de sticle din plastic pe jos.”

Incetinesc mașina și ii spun calm, dar ferm- ferm: ”Daca nu va plac, haideți sa le adunam. Funcționeaza puterea exemplului, incepeți dvs.” Mașina era aproape oprita.

A lasat vocea jos. Probabil și - a spus "asta nu glumește, ma pune sa strang gunoi".

La raspunsul lui pe ton domolit ”pe mine ma dor picioarele”, nu am știut daca sa rad sau sa ii dau și eu de rușinica.

In timpul acesta am simțit-o pe Georgiana in spate in mica foiala, mai tarziu mi-a spus ca a crezut ca s-a gandit ca il dau jos. Nu l-aș fi dat jos, chiar avea probleme cu picioarele. Dar nici nu puteam sa tac!

Poate vorbea dezamagirea din mine- eu care ma așteptam la pilde de pace și liniște, smerenie. Cum sa vad in el inverșunare la fel sau chiar mai apriga decat la mireni din jurul meu?! Cert e ca am capitulat.Tot ce ma aprinsese in aceasta poveste erau de fapt așteptarile mele.

O bucurie egoista de pamantean pacatos: ”Și calugarii sunt oameni. ”

Dupa ce i-am taiat macaroana cu PET-urile, i-am spus sa nu mai vorbeasca ca eu aveam nevoie sa ma concentrez la drum. Vocea mea era metalica, așa cum era și forma mea de dezamagire. Era acolo, cumva, și o doza de bine, intr-un bine egoist: și calugarii sunt oameni.

L-am lasat la Cobadin unde l-am vazut tarandu-și cu greu picioarele. M-am gandit ca poate e ingreunat de lipsa de toleranța ce o purta in suflet. Cert e ca am rasuflat ușurata. Poate nici eu, nici el nu ajungem in Rai, dar eu tocmai trecusem cazna sa mai urc o treapta. :)

Sau cine știe? Poate nu era calugar și era un test Trimis?:D Sau poate eu sunt doar o pacatoasa care ma indoiesc? :D Cine știe, cine știe?



Hotel Opal, Cap Aurora, gazda Galei SuperBlog. Condiții faine, ”vedere ca la Miami”

Daca am avut așteptari de smerenie de la calugarul trimis sa ma invețe, in final, ca oamenii raman oameni chiar și in sutana, de la hotel Opal nu aveam nicio așteptare. In Cap Aurora nu fusesem niciodata, cu atat mai puțin la Opal inainte de renovare. Iar daca aveați vreo reținere ca Opal e din vechea salba de hoteluri cu metehnele obișnuite, relaxați-va, nu are nicio legatura. Dimpotriva.

#pozaR7#

Așa ca spun, la o prima experiența, ce mi-a placut la Opal.

  1. Poziționarea și vederea la Marea Neagra. Cand am trimis fotografii prietenei mele, mi-a spus ca parca sunt la Miami. :)

  2. Gradina de trandafiri care coboara spre plaja vie prin culoare, seducatoare prin parfum.

  3. Interiorul este evident renovat, cu aspect nou și modern.

  4. Personalul e delicios, cafeau și mancarea pe masura. Am aterizat sa imi beau cafeaua inainte de mic dejun (mult inainte) și au fost acolo ospatari sa ma ghideze. Cafeaua buna, mancarea gustoasa, mic dejun bufet bogat, pentru oricine - carnivor, vegetarian, chiar și un vegan gasește sa manance.

  5. Parcare!!! Parcarea e generoasa, chiar in fața hotelului.

  6. Camerele sunt decente in dimensiune și ofera tot confortul. Paturile sunt noi și moi, așa ca m-am putut foi in voie dupa petrecere.

Atmosfera e prietenoasa per ansamblu. Se respecta reguli, dar intr-un mod firesc, relaxat.

O ploaie care ne-a ocolit. Șeful ”Trimisului” ne iubește

Am facut plaja vineri dupa amiaza, la fel și sambata pana la pranz. Se anunțasera ploi, dar ele ne-au ocolit. Cațiva stropi au luat entuziasmul de plaja, dar nu era ciclonul pe care il vedeam la știri, ciclon ce afecta stațiuni la mica distanța.

O fi pus vreo vorba buna Trimisul?:)) Dincolo de gluma, nu m-am temut de ploaie și nu a aparut.

Iar vremea buna ne-a permis sa ne bucuram de Gala Superblog pe terasa in aer liber și, bineințeles, fara masca.

Gala Superblog - parada emoțiilor



Simt sa merg cu povestea puțin inainte de Gala Superblog. In prima zi, vineri dupa- amiaza cand ne-am intors de la plaja, ne-am intalnit cu Claudia care ne-a spus ca vom avea de spus vorbe in fața bloggerilor - inclusiv eu ca partener media. Nu eram cea mai relaxata pe aceasta tema, dar asta era. Mi-am propus sa nu ma mai gandesc, scot ce porumbel o fi. Nu de alta, dar știam ca pe masura ce m-aș fi gandit aș fi lasat un drob de sare sa ma amenințe pana m-ar fi lovit direct in creștet. Am inchis paranteza timpului.



Pe la 5.30 eram pe terasa și beam o cafea. Luam pulsul. Bloggeri, mai ales bloggerițe, veneau unu(a) cate unul (a), aranjate, dichisite. Se punea rollups, camera era poziționata ca pentru show, baiatul de la sunet, Albert (scuza-ma Albert, nu e perla mea, chiar intuiesc cat și ce munciți impreuna!), amplasa echipamentul de sunet… Per ansamblu mișcare calma, dar care arata ca momentul se apropie.

Am plecat sa ma imbrac. Nu o sa spun ca am avut o dilema ce rochie sa port dintre cele patru aduse cu mine, e desuet. Cert e ca am ajuns la little black, la propriu, de aveam senzația ca e rochie cu vedere la buric, dar ma simțeam ok in ea. In fine.

Domnilor și doamnelor, parada speech-urilor!

Inainte de premiere, acea agitație surda a inceput sa scada. Claudia și-a luat in primire cu grație rolul de maestru de ceremonii și ne- a susținut pe fiecare sa dam mai mult, sa spunem mai mult și sa fie mai aproape de spiritul competiției creative și vesele. Era un vibe fain pe care imi doresc sa il repet și pe care il recomand și celor care nu au venit.

Pe parcurs chiar am invațat cum sa facem lucrurile mai bine și mai bune pe viitor.

Au vorbit intai sponsorii. Mi-a fost draga Georgiana care, in ciuda emoțiilor, a spus ca se va intoarce. In Cosmin Raileanu - vindem-ieftin.ro- am descoperit un tanar antreprenor autentic care la treizeci și un ceva de ani are o firma care produce milioane (hai ca se poate!) și, bineințeles, mi-a placut reprezentantul gazdei, Hotel Opal, care a vorbit cald și calm despre bucuria de a avea un eveniment fara masca.

Au urmat partenerii media, intre care și eu cu iXpr pentru publicațiile pe care le pastorim alaturi de parteneri faini: Bucureștiivechisinoi, Iexplore.ro, Press4News, Bucureșticitynews.ro, Destin Valah, E-antropolog, ValeaCascadelor.ro.

Eu, discurs? Am spus ce am gandit. Vorbeam natural așa cum sunt. Pe bune, nu neaparat bine, cum am mai zis. Ce a ieșit, Dumnezeu cu mila! Voi puteți evalua mai bine. Am avut și doua dude. Am spus ca o cunosc pe Claudia din 2008. Adevarul e ca in 2008 faceam primul blog, iar pe Claudia am cunoscut-o in 2011, in afara Superblog, intr-un mediu de prieteni. Drumurile ne-au desparțit și readus impreuna. Uneori suntem parte dintr-un plan fara sa știm.

https://www.youtube.com/watch?v=bXEza0Ti0Tw&t=2573s

NB- video-urile vor fi și in Galerie. Dupa ce deratizam biuggul.

La final dar nu la urma au fost bloggerii. Bloggeri care timp de o luna au stat cu pendulul deadline-ului deasupra capului in a fi creativi la termen.Și asta da provocare!

Podiumul a fost ocupat de Galagieincap.com - Mirela Crețan - o tipa vie, autentica, ea. Diana Gole (https://illusionsstreet.wordpress.com/ De-ale Dianei) am ințeles ca este un model de perseverența și creativitate la concursuri. Primul loc e ocupat de un blog ca in cantec -sus in deal e o casa - Casuta-Anastasiilor.ro in care Ramona Anastasiu aduce emoția lui acasa.


La final am fost incanta și recunoscatoare ca am participat la Gala Superblog. Am venit cu un alt bagaj de experiențe, cu alți oameni care se aduna in casa vieții. Unii pasageri, alții ce raman.

Am stat pana tarziu… A doua zi faceam bagaje sa plecam la drum. Aveam in fața o noua calatorie ca o experiența. Asta-i viața, nu-i așa?

***

Am revenit in București. Sper sa dau timpului timp sa revin și cu invațaturile pe drumul de intoarcere dupa ce am intalnit-o pe Vali Irina Ciobanu pictand la mare, dupa ce am trecut prin ploaie și am fost intampinata acasa de un dublu curcubeu.

Aboneaza-te la newsletter

Te rugam sa ne spui numele tau
Te rugam sa ne lasi adresa de email