Imaginația nu știe frica

Era in vara anului 2008. In urma cu doua saptamani devenisem proprietara unei motociclete. O motocicleta Yamaha YBR 125- mica, roșie, cu sunet de drujba, dar pe care o iubeam tare ca era un vis implinit, era inca un vis de genul ”cum ar fi sa?” și un hop depașit in calea lui ”eu nu pot”. Era soare și placut afara, iar unul dintre cei mai dragi prieteni m-a provocat la o tura mai lunga decat perimetrul Bucureștiului.

Am plecat. Aveam minim de echipament, iar tura nu era prea lunga. Era un eveniment intre bucurie și teama. Pe atunci lecțiile se țineau pe poligon, eu condusesem trasee scurte, iar acum, cumva, simțeam ca intru in randul motocicliștilor.

S-a adeverit tare, din plin, cu tot bagajul de experiențe.

O revelație la primul drum cu moto: ești mai mult decat parte din calatorie, ești parte din drum

Era o zi luminoasa. Un soare tocmai placut, așa cum e in mijloc de iunie, cadea direct pe umerii mei.

Și acum imi amintesc. Mirosea a verde, a pamant. Mirosea a viața. Verdele granelor se pierdea in albastrul cerului. Uneori, fașii galbene, poate rapița, poate altceva, amplificau lumina optimista a soarelui ce se zarea dincolo de nori pufoși ce curgeau lin. Simțeam vantul ușor, ca o briza, pe tot corpul. Sau poate, era doar trupul meu ce se deplasa și crea curenți de aer ce doar mangaiau trupul prin plasa de protecție. Un gand amuzant mi-a aparut in gand: ma bronzez cu patrațele.

Conduceam spre Teleorman, iar odata cu ieșirea de pe autostrada aveam de strabatut drum lung de campie. Drum drept presarat rareori cu curbe leneșe. Așa, de campie. Era primul meu drum cu motocicleta și incercam, in spiritul meu novice, sa o inclin la fiecare curba. Corpul meu se lasa dupa cum era drumul și dupa cum minimul meu curaj ma lasa sa ma aplec. Eram una cu drumul.

Atunci mi-a aparut un gand pe care l-am preluat mai apoi in viața: pot fi mai mult decat un participant la calatorie, pot fi parte din drum.

Paradoxul counter- steering. Nu trage prea tare de ghidon ca o iei caș

#pozaL1#

Era evident ca incetineam la fiecare curba pentru a ma simți in control. Dragul meu prieten mi-a semnalizat dreapta și m-a convocat la o lecție pe marginea drumului. Mi-a explicat paradoxul counter steering.

Ce este counter steering? Pentru a vira, dupa viteza de 50 km/ ora nu mai tragi de ghidon in direcția curbei, ci dimpotriva, impingi ușor, pe cat e nevoie, in direcția opusa. Mi-a parut absurd, dar a propus sa facem un test in linie dreapta, pe drumul pustiu. Am acceptat sa incerc principiul impinge de ghidon, versus a trage. Dupa un kilometru urma sa ne oprim sa vorbim despre experiment.

Așa era. Cand trageam de ghidon dreapta, motocicleta se vira spre stanga. Daca trageam și mai tare dreapta, cu atat mai mult se indrepta spre stanga. Dar nu așa se intampla și in viața? Cu cat tragem mai tare de ghidonul de a avea ceva, de a fi ceva, de a crește ceva, cu atat mai tare se indeparteaza drumul de noi? Cu cat iți e mai frica de ceva, cu atat mai mult vezi in viața ta?

Am fost incantata. Am prins curaj și am inceput sa trag de gaz - pe cat ma lasau cei 125 cm- și sa inclin motoreta cu voioșie ori de cate ori aparea o curba. Ma deplasam mai repede și deveneam cu adevarat parte din drum.

Atenție unde ești. Aroganța și gandurile te pot trage in șanț

Drumul nu e intotdeauna drept, curat, lin. Și nu ma refer doar la șosea. Uneori exista gropi, curbe mai abrupte, reziduuri sau nisip inșelator care te arunca in afara propriei cai, trezindu-te ca urmezi drumul altora sau niciunul și ieși in decor.

La intoarcere prinsesem curaj și drag. Incepusem sa las gandurile aiurea, calatoreau pe langa mine, nu cu mine.

Drum drept, dau niște gaz. Curba dreapta, apoi imediat curba stanga și… fara sa știu cand sau cum, am simțit cum pamantul fuge de sub roți. La propriu. Apoi eram cu fundul pe asfaltul nisipos, motocicleta doi pași mai jos.

Am scapat ușor, cu mici vanatai. Fizic. Emoțional, am prins o frica de curbe.

Frici care ne impiedica bucuria

Am mers buna bucata de sezon cu teama de curbe. La fiecare curba incetineam la mimin, cat sa ma simt confortabil și sa vad tot și orice. Ma bucuram de drum pana aparea o curba mai serioasa.

Iar atunci aparea frica, taiatul gazului, atenția hiperbolizata pe ce ar putea merge prost. Aceste momente taiau din bucuria de a parcurge drumul, de a ma bucura de calatorie ca proces.

Imaginația nu știe frica

Am mers apoi la un drum lung pasager și, cumva, pilot imaginar. Cumva, din spatele șeii, in mintea mea conduceam motocicleta in gand. Impingeam de ghidon, trageam de gaz, puneam frane, schimbam vitezele. Gaz, a doua, a treia, a patra… curba, frana, viteze in jos, inclin, gaz, viteze sus. Zgomotul motorului, unduirea drumului ma plasau acolo, la ghidon, fara sa fiu. Intr-un mod ”altfel” am fost rider din șaua pasagerului. Conduceam cu curaj, ma deplasam repede și cu siguranța. Eram una cu motocicleta pe care nu o conduceam, eram una cu drumul și ghidon și drum erau in ochii minții mele.

A doua zi am plecat singura la drum. Drum cu multe curbe. Aveam increderea și atenția de aborda curba așa cum o avusesem cu o zi inainte.A fost magistral. Eram cu adevarat una cu drumul.

Noua curba și exercițiul imaginației.

Acum am o noua curba, o noua frica, de infruntat. E frica de eșec care nu numai ca m-a țintuit in a face lucruri, dar care parca, a daraman fizic lucruri. Un fel de countersteering in a face.

De o vreme ma imaginez ca și cum aș fi fost acolo. Ca și cum aș fi infruntat frica de eșec și aș fi demarat proiectul. Imaginația ma plaseaza acolo, ca și cum aș fi trecut de curba și accelerez. Acolo, in ochii mei din interior, nu exista frica, amanare din frica, ci doar energia de a face.

Hai sa ma vad, dincolo de imaginație, la ghidonul propriei vieți, fiind parte dintr-o alta bucata de drum. Am parcurs o bucata, acum vine curba. E timpul sa trag de gaz.

#pozaL3#

Incercați și voi de vedeți: care e drumul imaginației spre succes, oricare ar fi acela?

NB- Fotografiile imi aparțin, dar nu sunt legate de moto, ci mai degraba de a ”trece de curba.”