Femeia autonoma, prosopelul singuratic si Lady Whistledown

Sunt matinală de fel. Poate prea matinală pe gustul unora . Așa că profit de oră, merg la piscină și îmi arunc prosopul pe unul dintre șezlongurile privilegiate, la soare și aproape de piscina cu apă sărată. Mi-nu-nat îmi spun! Mai primesc și o cafea de la o altă turistă matinală ca mine și îmi spun că va fi o zi magică. Și a fost până la…. izolarea prosopelului singuratic.

Merg liniștită să iau micul dejun și mă întorc cu bună dispoziție și burta plină să o așez la soare. Sau așa credeam. Ia prosopul de unde nu-i. Aud o voce stridentă ”dacă vă căutați prosopul, vi l-am mutat mai la stânga. Noi suntem trei”. Am văzut verde în fața ochilor. Și umbră, pentru că acolo mă mutaseră.  Imi imaginam gândurile cu vocea stridentă: ”Ești sigură, fără bărbat?  Bâști la umbră, la coada societății. Ce contează că totuși ai un loc câștigat în lume, că ai fost mai harnică și te-ai trezit cu noaptea în cap. N-ai bărbat și defilezi în chiloți? Out!”

Am comentat în barbă că de fapt sunt cinci, nu trei, dar deja eram sleită și observasem altă pereche de ochi care voia să îmi mute prosopelul singuratic și mai departe. M-am uitat la prima plimbătoarea de prosoape. Cam de vârsta mea, dar dublul mărimii la pantaloni ( pardon slipi), cu riduri mai adânci de la pizmă, părul roșu semafor cu un permanent moț și cu mâinile în șold. Am proiectat câteva imagini posibile și mi-am oprit vorbele în gât. Cu siguranță nu știa ce înseamnă sarcasm. Era abia 9 dimineață și îmi storsese toată energia bună pe care reușisem să o recâstig în cele 3 zile de weekend foarte fain și prin cafeaua primită. Pe sezlongul din umbră, m-am recompus, mi-am adunat bagajele și m-am tot dus. 

Cu  o zi înainte

Din start, decentă, am ales un șezlong care nu ar fi rupt niciun grup. În stânga mea, o ea și, după hainele din zonă, un el care a stat în apă. Asta că nu l-am văzut. Mi-am văzut de citit, am terminat cartea, scot tableta să citesc din ea. Încep grupă nou și voiam să răsfoiesc cursul. Am crezut că mă arde soarele, dar când ridic ochii, nimic de gen. Tipa mă ardea cu privirea. Mi-am văzut de citeală, dar privirea efectiv îmi stătea în vârful neuronului singuratic. Așa, ca prosopul meu.  Mi-a apărut și o imagine în gând. Cum am văzut recent serialul Bridgertons, deja o vedeam pe Penelope la perețel și cum pune mâna pe pană.

 Așa și eu, numai că serialul are loc în anii 1800, eu trăiesc în 2024 totuși!

Mai stau un strop, soarele se încinsese și el, alături de privirea nevestei fierbinți (deja e titlu de .....;)) ), așa că mă car să dau o tură cu tiroliana. Las prosopul pe șezlong, iar sezlongul era în dreapta dușurilor.  

A durat ceva până m-am întors, poate 2-3 ore, mai bine. Parcul unde se afla tiroliana  era la câtiva km pe care i-am parcurs dus întors pe jos. M-am distrat în parc, am făcut ceva mișcare prin mers, eram chiar relaxată.  Am luat un prânz târziu (buuună mâncare au și muuuultă!!!) . Zic să mă întorc, dar nu înainte de a-mi schimba costumul de baie. Eu față de personajele din serial mai am un atu: costumul de baie.:))) . Am luat cei mai decupați slipi posibili, cu bombeu la vedere să aibă la ce să se uite și ce comenta.  

Mă întorc, surprize, surprize. Sezlongul cu tot cu prosop erau în stânga dușurilor, înghesuite de numa. Apare altă pereche de ochi, de data aceasta purtând, pare -se grimasa dezgustului. Nepoata, o liceeană de a 10 a, a11 a, se uita din când în când la mine și cred că, de fapt, și- ar fi dorit să fie în papucii mei,așa că își vedea de scrolat reels. Am rămas cu privirea bunicii. Bun și așa. 🙂

Îmi place apa, îmi place să mă bălăcesc, chiar dacă nu știu să înot,  iar apa sărată are magia ei: nu te îneci nici dacă vrei. Așa că,  mă ridic cu grație și mă plimb în capătul opus al piscinei, unde era mai puțin adâncă. Știu că sunt privită și merg dreaptă aproape strigând din atitudine: am cu ce , bă! vorba cânecului. :)) Am ajuns în apă și am râs în sine de caraghioslâcul atitudinii mele și imaginându-mi cât de aiurea ar fi fost să mă împiedic  și să fâsâi țepoșenia mea. 

Am stat mult în apă, iar când m-am întors am ignorat tot. Nu a trecut mult și a plecat și bunica dezaprobatoare, așa că m-am relaxat complet. Până a doua zi, după cum am scris mai sus. 

Călătoresc singură de aproape 10 ani. Mă consider o femeie autonomă și totuși….de multe ori în România parcă sunt în era reginei Charlotte

De aproape 10 ani călătoresc de cele mai multe ori singură și pentru mine e bine. Imi aud gândurile, mă aud, îmi place să întâmpin sigură neprevăzutul sau să mă mai autoironizez când mă mai rătăcesc că sunt ca blonda în sensul giratoriu. Mi-am câștigat acest drept, mă bucur de el și, înainte de toate mă bucur de compania mea singură, de statutul meu de femeie autonomă.  De cele mai multe ori. 

De ce autonomă

Spun autonomă, pentru că faza aia cu independența mă seacă, sunt deplin conștientă că depind de toți cei din jur prin servicii și produse, de natură, de … multe. Am mai scris despre asta aici. 

Totuși am autonomie în mișcare și în viața cotidiană. Nu depind de cineva să îmi plătească lucruri, să plec în călătorii sau să îmi aranjez mare parte a vieții. Îmi schimb singură becul, îmi duc singură mașina la service pe costurile mele și tot așa.  Fac cât pot, nu mă lăfăi, dar duc o viața care îi place. 

În Europa e chiar fain. Mi-amintesc că în Veneția multe dintre fotografii mi le-au făcut britanice care călătoreau singure ca mine. Eu le făceam fotografii, ele mie, ne vedeam fiecare de călătorie în legea noastră, de gândurile noastre, de peripețiile și bucuriile individuale. 

În România, unde, de fapt călătoresc cel mai mult, sunt momente în care încă mă simt ca pe vremea reginei Charlotte, adică anii 1800. Mai ales când este vorba ca eu, ca femeie singură să fiu în ținută de plajă. Mi s-a întâmplat să mă adresez ”vecinilor” de plajă, soției, să se mai uite și la obiectele mele și să răspundă soțul că ea ”nu a auzit”. Așa am învățat lecția să îmi las obiectele pe lângă salvamari,  așa mă pot bălăci în siguranță. 

Multă vreme am crezut că acele doamne, rare totuși ( nu vă imaginați că văd că întreaga lume se zgîiește la mine:)) )  sunt zgâriate pe retină de picioarele și mâinele mele diferite. Totuși azi s-au împiedicat de prosopul meu singuratic ( putea să fie și un el pe acel prosop), la fel și ieri. 

Totuși e ridicol. Fără a fi trufașă, sunt momente în care mă întreb dacă nu cumva dintre cele care au o atitudine ostilă față de călătoarele singure, nu au, de fapt, dorința de a fi în papucii noștri. Pentru că putem.

Și spun că asta pentru că  că interacționez bine și cu familii, chiar mi-am făcut prieteni prin călătorii. Pentru că mă bucură poveștile oamenilor și, de multe ori, poveștile mele bucură alți oameni.  Dar se arată că oamenii bine cu ei, își văd de binele lor, nu se uită la prosopul sau ... slipul altuia. 

Credeți că mă voi opri să călătoresc singură la mare sau locuri unde se face plajă? Clar nu. Iubesc această autonomie. 

Voi schimba ceva totuși. Voi începe să merg din nou la sală să potrivească bine în cea de a doua schimbare: un costum de baie mai decoltat. 🙂

Și probabil locurile unde călătoresc.

PS: Mini-vacanța a fost chiar faină faină. Cele două ”treburi” m-au zgândărit că erau istorice.:) Cam de la 1800.

Imaginea e spre ilustrare, de la Pixabay.com