De ce îmi place să călătoresc singură?
Și acum ce? Dar, de ce? Și eu cine sunt? Și încotro mă îndrept?Â
Când întrebările acestea se repetă și au un răspuns surd, mă îndrept oriunde mi-arată drumul, momentul. Călătoria în locuri noi, singură, pentru mine e cea mai profundă și activă formă de cunoaștere și autocunoaștere.
Așa a fost și ultima ieșire la Veneția. O excursie singură în afară, o călătorie înapoi acasă. Â
Cumva, toată durata călătoriei e ca o desprindere de tot și pot să văd și să mă văd din exterior.
Imediat ce am urcat în mașină sau în avion am alt mindset.
Bucurându-mă de călătorie singură simt real că sunt deplină, autonomă.
E modul în care las așteptările și înfrunt necunoscutul. Știu cumva că orice ar fi, mă descurc. Unii ar spune curaj, eu spun că mă las în mâinile vieții.
Simt că undeva acolo ceva sau Cineva, acolo, mă susține.
Trăiesc ce iubesc.
Intru într-o altă cultură și cultiv diversitatea și îmbrățișez toleranța spre diferit.
Învăț nejudecata. E motivul pentru care vizitez și suburbiile, nu doar zona turistică.
Din același motiv vorbesc cu localnici, pe cât pot și pe cât ne permite bariera lingvistică.
La fiecare pas descopăr și mă descopăr. Ä‚sta e motivul pentru care nu planific totul în amănunt și las să mă atragă noutatea, ineditul.
Îmi resetez simțul orientării naturale, cea pe care o încredințăm device-urilor. E motivul pentru care folosesc gps puțin sau deloc.
Stau cu mine și îmi ascult gândurile până se face liniște. E un total reset al viziunii despre viață, despre ce fac, despre mine. Nu întotdeauna, dar de cele mai multe ori.
Restartez creativitatea. Descopăr frumosul în cele mai dosite unghere.
Viața o trăiesc dincolo de timp. Nu mă uit la ceas decât la plecare și la întoarcere să fiu la avion/tren în timp.
Și, apropos de timp, de fiecare dată am simțit cum timpul se dilată plăcut.
Dispare sentimentul urgenței dictat de alții. Telefonul pe silențios, fără date mare parte a timpului. Am timp și timpul are locul lui.
În călătoriile cu avionul citesc cât nu îmi permit să citesc în București. În ultima călătorie am terminat o carte în aeroport, în avion, în autogară și retur.
La întoarcere lucrurile nu mai sunt la fel fiindcă eu nu le mai percep la fel. ȘI apar răspunsuri.
Ori de câte ori văd un drum înfundat în viața cotidiană, iau mașina sau un avion și se deschid noi căi, poate chiar noi universuri. Universuri deschise de noi alegeri.
PS: Am revenit în cotidian, dar îmi fac timp să vă poveste și despre Veneția, așa cum am văzut-o, simțit-o, gustat-o și lecțiile acestui oraș spectaculos.
Dacă vrei să îmi citești povestea abonează-te la newsletter. Nu dau spam. :)