Și acum ce? Dar, de ce? Și eu cine sunt? Și încotro mă îndrept? 

Când întrebările acestea se repetă și au un răspuns surd, mă îndrept oriunde mi-arată drumul, momentul. Călătoria în locuri noi, singură, pentru mine e cea mai profundă și activă formă de cunoaștere și autocunoaștere.

Așa a fost și ultima ieșire la Veneția. O excursie singură în afară, o călătorie înapoi acasă.  

A fi sau a nu fi prietenie? Asta e întrebarea. Cuvântul m-a boxat prin derizoriul la care s-a ajuns când îl folosim în social media, prietenia pe bune m-a alinat și mi-a restabilit repere. Zilele acestea am tot avut ”ședințe” observând repere de ”prietenie” pe bune și un cuvânt folosit precum hârtia igienică. Adică bun de pus la c…oș.

Sunt aproape doi ani de cand publicam ”Cartea despre acceptare”. Am adunat avalanșa de povești, ganduri intre ”inalțatoare și grobiene”, cum spunea unul dintre cititori. Acum s-a lasat liniște și adun o parte dintre ideile adunate in drumul catre acceptare.

Am publicat acest articol imediat dupa lockdown pe iexplore.ro. Aceste ganduri tot revin in viața fiecaruia. Acum nu mai e vorba despre pandemie, e vorba despre razboi. Și noi așteptam sa treaca pandemie, razboi, viața sa facem ce e important. Timpul nu e bani, timpul e viața. iar viața trece cu sau fara conflicte interne, externe sau pur și simplu create de propriile ganduri.

Așa ca impartașesc acest articol și aici. E scris in vara lui 2020, dar e la fel de valabil in fiecare zi.

Am fost la un dealer Vodafone pentru ca telefonul meu a capitulat. Dar nu despre asta este vorba, ci despre modul in care asistenta de vanzari a ințeles sa ma "serveasca". Cumva, a anticipat cum sa ma ajute, sa imi ofere ce aveam nevoie. Nu a dat nimic in plus, dar a fost cu un pas inainte de a-mi fi oferit tot ce aveam nevoie sau nu ma gandisem ca am nevoie. A servit cu demnitate, fara sa imi ofere nimic gratis. Și m-a cucerit. E drept, eu am apreciat aceasta atitudine. In schimb, pe cand așteptam sa se activeze ce era de activat la abonament, am vazut reacții diametral opuse la alți clienți. Sunt sigura ca poveștile lor despre același om erau diferite. Acei oameni, genul nemulțumiților care nu ințeleg ca tot ce vocifereaza le aduce de fapt ponoase.

De ce ”pandemiile” și arta? Nu, nu am greșit folosind pluralul. Și da, acesta va fi un articol altfel, pentru ca ultima expozitie a Vali Irina Ciobanu in urma cu ceva vreme, am simțit-o altfel. Intr-o explozie a bucuriei, a picturilor semnate de Vali Irina Ciobanu și nu numai, a splendorii oferite de culorile toamnei am realizat ca traim mai multe pandemii, care nu numai ca ne iau gustul și mirosul. Mai sunt unele ”afecțiuni” foarte subtile care ne iau bucuria și simțul culorii.